Displazia de șold la animale. Cauze, prevenire și tratament

Displazia de șold este asociată de cele mai multe ori numai cu Ciobăneștii germani, însă predispozițiile de rasă apar și la multe alte rase mari de câini, cum ar fi Rotweiller, Terra Nova, Labrador și altele, caracterizate de o creștere intensă la vârsta de cățeluși. Desigur, acest lucru nu înseamnă că nu vom găsi cazuri de displazie la rasele mici (de exemplu, buldogii francezi) și la câinii corcitură. Rareori se vorbește despre asta, dar și pisicile suferă uneori de această boală dureroasă. Este deosebit de frecventă la pisicile Maine Coon, Devon Rex, pisicile siameze și himalayane, persanele, pisicile abisiniene și bengaleze. Cum să ne protejăm animalul de companie de suferința legată de displazia șoldului? Pentru început, voi explica pe scurt esența acestei boli.

Ce este displazia de șold?

Displazia este dezvoltarea anormală a articulației șoldului în timpul creșterii animalului. Cauza directă a bolii este slăbiciunea și relaxarea capsulei articulare, precum și a ligamentelor și mușchilor care o stabilizează. Ca rezultat, există o nepotrivire în articulație și deplasarea capului femural în raport cu acetabulul osului pelvian. În majoritatea cazurilor, există o subluxație sau luxație bilaterală a articulațiilor șoldului. În absența tratamentului, ne confruntăm cu inflamația cronică a articulațiilor și de degenerarea lor treptată. Cu timpul, observăm simptome de durere în zona șoldului. Deseori este vorba de șchiopătat, rigiditate a membrelor, probleme cu ridicarea după odihnă. Pe măsură ce boala progresează, câinele se mișcă tot mai puțin, iar atunci când merge, cu modificări semnificative, își ricoșează membrele posterioare ca iepurele. Uneori câinele este în mod clar neliniștit și semnalează durerea prin scâncet, mai ales atunci când se ridică în picioare.

Care sunt cauzele displaziei?

Principala cauză a dezvoltării acestei boli este predispoziția genetică, de aceea este atât de important controlul medical al animalelor, în special a raselor predispuse, înainte de reproducere. Cu toate acestea, genele defecte nu determină dezvoltarea bolii. Se estimează că în proporție de 30% este determinată de factori de mediu, precum intensitatea mișcării în perioada de creștere, obezitatea sau alimentația necorespunzătoare. Alimentația corectă joacă un rol foarte important încă din primele săptămâni de viață. Cel mai bine funcționează hrana de calitate bună, ce asigură porția completă (în cazul raselor mari și uriașe, merită să alegeți amestecuri adaptate special pentru acestea).

O greșeală frecventă este convingerea că hrana, chiar și cea mai bună, nu acoperă pe deplin necesitatea pentru o dezvoltare corectă a oaselor și, în astfel de situații, proprietarii suplimentează cantități mari de preparate cu conținut ridicat de calciu. Acest lucru contribuie la dezvoltarea intensivă a oaselor, în timp ce mușchii și ligamentele nu sunt în măsură să țină pasul cu ele. Rezultatul este stabilizarea necorespunzătoare a articulațiilor șoldului și predispunerea acestora la modificări displazice. O altă greșeală este supraalimentarea animalelor de companie, ceea ce este deosebit de periculos în perioada de creștere. Excesul de greutate și obezitatea sunt printre cei mai frecvenți factori care afectează negativ dezvoltarea articulațiilor la căței și pisoi. Cantitatea de activitate fizică ar trebui să fie moderată. Dacă puiul de câine are puțină activitate fizică, asta poate contribui la obezitatea menționată mai sus, însă nici efortul intens, în special până la vârsta de 6 luni, nu este recomandat din cauza riscului de supraîncărcare a articulațiilor. Un cățeluș ar trebui să meargă mult, dar de preferință în lesă. Nu vă sfătuiesc deloc să faceți antrenamente intensive cu animalele de companie în timpul creșterii. În cazul pisicilor, sunt predispuse și exemplarele obeze și cele care nu ies afară.

Prevenirea și tratamentul displaziei la animale

Dacă ai un câine dintr-o rasă cu risc deosebit de mare de displazie, merită să faci o radiografie profilactică a articulațiilor șoldului deja în a treia lună de viață. Radiografia trebuie efectuată de un medic veterinar calificat, deoarece realizarea corectă a acesteia este una dintre cele mai dificile din punct de vedere tehnic, iar în practica mea întâlnesc deseori diagnostice cu radiografii care nu pot fi evaluate pentru displazia șoldului. Cu cât sunt detectate mai devreme, cu atât mai eficient puteți contracara modificările degenerative. Trebuie amintit că, în special la o vârstă atât de fragedă, modificările mici pot fi complet nedetectabile în cadrul unui examen clinic, în timp ce radiografia le poate deja detecta. În funcție de gradul modificărilor detectate, se recomandă un tratament preventiv sau o intervenție chirurgicală. În cazul displaziei ușoare, se recomandă menținerea unei siluete corporale zvelte, eventual exerciții de acasă, cât și cu participarea fizioterapeutului, suplimentarea pentru a crește cantitatea de lichid sinovial și, dacă este necesar, administrarea de analgezice pentru a îmbunătăți calitatea vieții animalului. Majoritatea acestor metode, sunt totuși destinate animalelor cu modificări minore, care nu prezintă simptome clinice. Intervenția chirurgicală este necesară în diagnosticarea cazurilor mai severe de displazie de șold. Există multe metode chirurgicale care susțin în mod semnificativ poziționarea corectă a articulației șoldului și reduc relativ formarea modificărilor degenerative. Alegerea unei metode concrete depinde de vârsta câinelui, de gradul de luxație articulară și de severitatea distrugerii suprafețelor articulare. Fiecare intervenție chirurgicală trebuie efectuată de un chirurg ortoped cu experiență, pentru a asigura cele mai bune rezultate posibile ale tratamentului și alegerea optimă a metodei de operare pentru fiecare caz în parte.

Nu uitați că displazia șoldului nu înseamnă sfârșit de lume. Detectarea și tratamentul rapid oferă de obicei rezultate satisfăcătoare și permite animalului nostru de companie să ducă o viață lungă fără durere.

Textele de pe blog nu sunt sfaturi medicale și nu înlocuiesc vizita la medicul veterinar.

Dorota Jóskowiak