RETUR ÎN 30 DE ZILE.
Numai la noi!
PREȚURI MICI!
La cele mai mari branduri
LIVRARE GRATUITĂ!
La comenzi peste 178 LEI

Istoria mea de adopție – partea a 2-a Case temporare de pisici

Niciodată nu ne-am așteptat cu prietena mea că vom avea o pisică. Totuși într-o zi, am decis să ne uităm printre profilurile asociațiilor pentru protecția pisicilor. Prietenei mele i-a atras imediat atenția o micuță superbă în trei culori, am sunat la asociație pentru mai multe informații și am aflat că pisica cel mai probabil are guturaiul pisicilor și este deja rezervată. Ne-a întristat mult vestea, dar nu aveam de gând să ne dăm bătuți. Am aflat că doamna care a adoptat-o nu a făcut-o pentru că i-a plăcut pisica, ci pentru că își dorea o pisică roșcată și deoarece asociația nu avea așa pisic – din lipsă de alternative, a zis că până își va găsi una roșcată, o va rezerva pe aceasta. Ne-am împăcat cu gândul că pisica nu va ajunge la noi, dar când am mers la veterinar să o vedem, ne-a părut așa de rău pentru ea că am început să sunăm în fiecare zi să aflăm cum se simte, dacă e mai bine. După o săptămână, am primit un telefon de la o voluntară care ne-a spus că n-a văzut niciodată așa un interes pentru o pisică, așa că a decis că suntem noi cei care putem să venim și s-o luăm pe Tosia noastră.
 
Istoria mea de adopție – partea a 2-a Case temporare de pisici

Tosia

Am trecut cu ea prin câteva griji, aproape întreaga fișă medicală este deja plină cu însemnări despre diferite boli și tratamente, deși încă nu are un an. Dar nu regretăm decizia luată. După această adopție am decis să contactăm asociația pentru a afla cum mai putem ajuta. Am ales opțiunea de casă temporară și chiar în aceeași zi am mers la veterinar să luăm noile noastre colege temporare. Ne-au nimerit două micuțe negre care au fost victimele prostiei și nechibzuinței omenești. Chiar dacă asociația colaborează cu locuitorii cartierului, din care au fost luate în stare critică, nimeni nu s-a interesat de faptul că se nasc pisoi cu guturaiul pisicilor (rinotraheită felină) în stare avansată. Acestea și-au petrecut primele câteva luni din viață în clinică, iar șansa că-și vor recăpăta vederea era foarte mică. Am primit o pisicuță a cărei sănătate era semnificativ mai bună decât a fraților săi și un motan care avea nevoie de un tratament constant al ochilor. Din păcate, blestemul acelor frați era că toți erau negri. Se crede că pisica neagră aduce ghinion și de aceea mult timp acești pisoi nu-și puteau găsi o casă. Motanul în schimb a găsit casă repede, deoarece era de tipul pisicii siberiene. Dar pisicuța, în continuare puțin speriată de toate cele întâmplate, nu era de vreun „tip” anume și foarte mult timp nimeni nici măcar nu a sunat să întrebe de ea. Până la urmă, noi i-am câștigat încrederea și ne-a arătat ce afectuoasă poate fi.

Istoria mea de adopție – partea a 2-a Case temporare de pisici

Lejla

Ambele ne întâlnesc la ușă în fiecare zi și pot petrece zile întregi pe genunchii noștri. Am decis să o adoptăm și a rămas cu noi. Așa am ajuns neplanificat să avem două pisici și suntem în continuare o casă temporară pentru pisicile care își revin și caută stăpâni noi, iubitori.

 

Voi mai povesti istoria ultimului nostru coleg temporar care a fost un persan în vârstă, într-o stare tragică. Persanul a fost abandonat de cineva noaptea la clinica non-stop, atunci când acolo nu mai era nimeni. Motanul s-a dovedit foarte neîngrijit și slăbit. Chiar și mersul era pentru el foarte dificil. Veterinarii au fost nevoiți să-i radă toată blana, avea blănița așa de încâlcită până la piele, că în timpul rasului i se crăpa pielea și a fost nevoie să fie cusut în multe locuri. În plus, motanul era plin de purici și fecalele lor. Motanul persan s-a dovedit a fi un bătrânel de 9 ani, cu doar 4 dinți în gură, fapt pentru care trebuia hrănit doar cu hrană umedă. A petrecut o săptămână în clinică: o săptămână de picurători și de nesiguranță, deoarece stăpânul cabinetului a decis să-i dea o săptămână pentru găsirea unui stăpân, sau să o trimită la adăpostul de animale.

Doctorii întrebau fiecare vizitator dacă nu ar vrea să adopte acest motan. Din păcate, săptămâna a trecut și nimeni nu s-a oferit să-l ia. Atunci, printr-o întâmplare fericită, directoarea asociației a trecut pe la clinică și veterinarul i-a arătat motanul, iar ea a decis că am putea să-l luăm în grija noastră. Motanul a ajuns la mine murdar de propriile fecalele și de fecalele puricilor. Primele zile doar dormea și mânca, pentru a câștiga puțin în greutate. Bănuiesc că a fost victima pseudo-crescătoriilor, iar atunci când a ajuns la bătrânețe și nu mai aducea niciun venit, a fost abandonat. Motanul a furat inimile întregii mele familii și nimeni n-a mai vrut să-l lase să ajungă în mâini străine care să-i facă rău. Așa că el locuiește acum la bunicii mei, care se bucură că au un animal de companie la bătrânețe.

Istoria mea de adopție – partea a 2-a Case temporare de pisici

 

Pers

Povestea acestui trio de pisici este una dintre cele premiate în cadrul concursului nostru de pe FB: „Istorii de adopție”. Felicitări!

Facebook