RETUR ÎN 30 DE ZILE.
Numai la noi!
PREȚURI MICI!
La cele mai mari branduri
LIVRARE GRATUITĂ!
La comenzi peste 178 LEI

Puricii – ce trebuie să știți despre ei

Puricii și bolile asociate lor la câini și pisici

Puricii există pe lume de peste 60 milioane de ani. Sunt identificate aproape 2000 de specii. Totuși, cea mai populară specie care se regăsește la câini și pisici este puricele pisicii. Datorită cunoștințelor biologiei și ecologiei acestor ființe, putem spori protecția câinilor și pisicilor de invazia lor și înțelege de ce uneori protecția aleasă nu este eficientă.

Puricii sunt insecte fără aripi, de o lungime între 1 și 8 mm. Sunt adaptate pentru a mușca și suge sângele. Datorită structurii anatomice și a proteinelor speciale din compoziția mușchilor, puricii pot sări la o distanță de până la 50 cm.


Ciclul de viață al puricilor

Exemplarele adulte atât a puricilor de câini, cât și de pisici, trăiesc în învelișul de păr al purtătorului. Schimbul între animale e posibil, dar se întâmplă rar și nu este considerat principala sursă de infestare. Puricii de pe câini și pisici merg. Paraziții tind să părăsească purtătorul atunci când temperatura corpului scade (de ex. anestezie) și atunci când nu sunt adaptați la purtător (de ex. puricele de câine adăpostit pe pisică. În cealaltă direcție nu există această dependență) sau atunci când populația paraziților de pe purtător este extrem de mare.

În momentul în care exemplarele adulte colonizează un purtător nou, trebuie să se alimenteze foarte repede. De obicei încep între 5 minute și prima oră de la momentul în care ajung pe animal. S-a cercetat durata exactă a alimentării și cantitatea de sânge extrasă și chiar durata de digestie a acestuia de către purice. Datele obținute conduc la concluzia că este extrem de dificilă prevenirea mușcăturilor de purici „noi”. Alimentarea cu sânge este indispensabilă pentru dezvoltarea ulterioară a puricilor. Puricii se alimentează pe câine până când mor. Durata de viață la un exemplar adult de puricele pisicii este de aproximativ 3 săptămâni.

După colonizarea purtătorului, puricii depun ouă. De obicei, asta se întâmplă între a 24-a și a 36-a oră de la începutul parazitării. Puricii pisicii depun cele mai multe ouă noaptea. Ouăle sunt depuse direct pe blană, de pe care cad cu ușurință. În cazul puricelui pisicii, cele mai multe ouă se vor găsi în locul în care insecta doarme și se odihnește. Alte locuri cu cele mai multe ouă vor fi canapelele și fotoliile, adică toată locurile în care patrupedul sare. Acest lucru face ca ouăle și blana să cadă într-o cantitate mai mare.
Pentru dezvoltarea ulterioară a ouălor de purici sunt necesare anumite condiții, în principal umiditate și temperatură corespunzătoare. Condițiile ideale sunt de 70% umezeală și temperatura de 20 – 30 °C. Acestea sunt și condițiile tipice de casă.
După clocire larvele se deplasează pentru a căuta hrană și adăpost. Aleg de obicei locurile întunecate. Se hrănesc cu materie organică moartă, cum ar fi fecalele puricilor adulți. Larvele nu rămân în locul clocirii și rareori se ascund în covoare și mochete. Ele aleg mai degrabă adânciturile din pardosea, locurile de sub mobilă și orice fel de fisuri greu accesibile. De aceea, folosirea aspiratorului nu este o metodă eficientă de a elimina larvele de purici. Cu toate acestea, aspirarea sistematică a adăpostului poate reduce cantitatea ouălor cu 90%. După ce se hrănesc și găsesc un adăpost potrivit, larvele de purici se transformă. În acest scop, creează un cocon în care pot rămâne timp de câteva luni, iar în condiții nefavorabile, chiar și câțiva ani. Astfel, un ciclu întreg de viață la purici poate dura între 14 zile și peste zece luni. Coconii se găsesc cel mai des în adâncituri, în cusăturile din culcușul animalelor, în șănțulețele de la containerele pentru transportarea animalelor etc. În acest fel, puricii sunt protejați de insecticide și de îngheț. Puricii adulți părăsesc coconul abia atunci când simt vibrații, o concentrație mai mare de dioxid de carbon și căldură – caracteristici tipice unui potențial purtător. După ce părăsesc coconul, aceștia sar pe primul subiect viu și cald, cel mai des un câine sau o pisică.
Pentru a preveni înmulțirea puricilor, trebuie ucise exemplarele adulte în primele 24 – 36 de ore sau/și administrarea unei soluții care determină depunerea ouălor moarte. Datul cu aspiratorul nu este o metodă eficientă de combatere a larvelor, dar poate fi utilă în eliminarea ouălor. Locurile esențiale pentru purici sunt cele pe care le frecventează animalul de companie.

Punctul de vedere veterinar

Mușcăturile de purici provoacă iritații și disconfort animalelor. În cazul unei invazii puternice cu acești paraziți pot provoca anemie, mai ales la animalele tinere sau bolnave și slăbite. Simptomele dermatologice sunt vizibile mai ales la animalele care sunt alergice la componentele din saliva puricilor.

Puricii sunt și purtători de boli, lucru despre care deseori se uită. În cazul câinilor și pisicilor, sunt responsabili pentru transmiterea bacteriilor din specia Bartonella ( inclusiv bacteriile responsabile de Boala zgârieturii de pisică) și Rickettsia, bacteriile care cauzează tifos ( atât boala felină cât și umană). Istoric vorbind, puricii au jucat un rol important în răspândirea ciumei.

Un alt lucru deseori trecut cu vederea în tratarea invaziei de purici este deparazitarea animalului. Puricii sunt în principal purtătorul intermediar a Teniei canine și sunt responsabile de transmiterea acesteia către purtătorul final (câinele, pisica, rareori omul – îndeosebi copiii). De asemenea, puricii contribuie la apariția Teniei pitice (parazit uman) și a nematodelor inimii.

Combaterea puricilor

Majoritatea produselor aprobate pentru utilizare în medicina veterinară sunt aproape 100% eficiente în combaterea puricilor adulți. După aplicare, momentul în care substanța începe să acționeze este important. De obicei se întâmplă în intervalul de până la 48 ore de la aplicare.

Ce cauzează eșuarea combaterii? Cel mai des, aplicarea greșită a substanței, cantitatea necorespunzătoare (dozele prea mici duc la rezistența puricilor la substanța administrată), dar și condițiile atmosferice, umiditatea sau chiar interiorul amenajat în așa fel încât să favorizeze ascunderea larvelor.

Textele de pe blog nu sunt sfaturi medicale și nu înlocuiesc vizita la medicul veterinar.
Facebook