Cardiomiopatia hipertrofică la pisici (HCM) – ucigașul tăcut al prădătorilor domestici

cardiomiopatia este o boală de inimă incurabilă care poate afecta orice pisică; cu toate acestea, există rase care sunt mai predispuse la această afecțiune. Ce este cardiomiopatia, care sunt simptomele bolii și cum vă puteți ajuta felina bolnavă?

Cardiomiopatia la pisici – un diagnostic dificil

Deși cardiomiopatia este una dintre cele mai frecvente boli cardiace la pisici, depistarea și tratarea acesteia continuă să fie o provocare chiar și pentru cardiologii veterinari. În ciuda numeroaselor cercetări, cauzele bolii nu sunt complet cunoscute. Se știe că una dintre ele este o mutație genetică – în acest caz vorbim despre cardiomiopatie primară. Există însă și cardiomiopatia secundară, provocată de alte afecțiuni.

Boala este imprevizibilă. Mulți pisici nu prezintă suflu cardiac detectabil în timpul examinării, iar la altele, deși se aude suflu, ecocardiografia nu arată modificări structurale – ceea ce complică și mai mult diagnosticul.

Tipuri de cardiomiopatie la pisici

Există trei forme principale ale bolii:

• Cardiomiopatie hipertrofică (HCM)

• Cardiomiopatie restrictivă

• Cardiomiopatie dilatativă (DCM)

Cea mai frecvent diagnosticată la pisici este cardiomiopatia hipertrofică. Celelalte două sunt mai rare, așa că ne vom concentra pe forma hipertrofică.

Cardiomiopatia hipertrofică la pisici (HCM)

Această afecțiune se caracterizează printr-o anomalie în structura celulelor musculare ale inimii. Mușchiul inimii suferă o îngroșare concentrică și fibrozare a ventriculului stâng. Peretele inimii:

• devine rigid,

• își pierde elasticitatea,

• ceea ce împiedică umplerea corectă cu sânge în timpul diastolei.

HCM poate apărea oricând în viața pisicii. De obicei, boala se manifestă în jurul vârstei de 2 sau 6 ani, dar există cazuri depistate încă de la 3 luni.

Simptomele HCM la pisici

Manifestările variază mult de la o pisică la alta. La unele nu apar simptome, în timp ce altele pot avea forme ușoare sau severe. Simptomele pot include:

• evitarea mișcării,

• oboseală rapidă,

• gâfâit după efort minim,

• tahicardie,

• suflu sistolic,

• leșin,

• apatie,

• pierderea poftei de mâncare,

• slăbiciune,

• vărsături,

• semne de tromboembolism (inclusiv paralizia membrelor),

• lichid în cavitatea pleurală,

• respirație șuierătoare,

• moarte subită.

Dacă observi astfel de simptome, mergi de urgență la veterinar și cere o investigație pentru HCM. Lipsa simptomelor nu înseamnă lipsa bolii – HCM poate evolua asimptomatic.

Cardiomiopatia restrictivă la pisici

Această formă mai rară presupune fibrozarea ventriculului stâng, dar fără îngroșarea peretelui. Totuși, efectele sunt similare cu HCM – disfuncție diastolică și umplere insuficientă a ventriculului.

Cardiomiopatia dilatativă la pisici (DCM)

DCM înseamnă mărirea camerelor inimii, cu pereți de grosime normală sau subțire. Această formă era mai frecventă înainte, dar s-a descoperit că era legată de deficitul de taurină. Odată cu corectarea dietei, incidența a scăzut semnificativ, dar rasa abisiniană, birmaneză și siameză pot fi în continuare vulnerabile.

Diagnosticarea HCM la pisici

Diagnosticul este complex. Poate fi primar (genetic) sau secundar (provocat de boli precum cele renale sau tiroidiene). HCM poate rămâne ascuns, iar testele nu indică întotdeauna modificări evidente. De aceea, dacă apar simptome, este necesar un diagnostic amănunțit.

Instrumentele diagnostice includ:

• Analize de laborator: hemoleucogramă, biochimie serică, nivelul tiroxinei totale, examen de urină – pentru a exclude cauze secundare.

• Ecocardiografie: evaluează tipul cardiomiopatiei, grosimea pereților, gradul de fibroză, presiunea, dimensiunea atriului stâng, risc de trombi. Necesită anestezie.

• Electrocardiografie (EKG): indicată mai ales în cazuri de leșin sau aritmii. Poate arăta hipertrofia ventriculelor.

• Radiografie toracică: utilă pentru estimarea dimensiunii inimii, dar nu mereu relevantă.

• Propeptidă natriuretică de tip B: acest marker biochimic indică suprasolicitarea inimii. Un rezultat peste 100 pmol/l sugerează HCM, dar nu e concludent în formele ușoare.

Tratamentul HCM la pisici

Boala este incurabilă, dar tratamentul medicamentos poate încetini progresia. În formele ușoare, nu se administrează medicamente, ci doar monitorizare periodică.

Tratamentul este necesar în cazuri precum:

• modificări musculare semnificative,

• edem pulmonar,

• revărsat pleural,

• stagnare sanguină în atriu,

• dilatarea atriului,

• simptome de tromboembolism.

În unele cazuri grave se face puncție pentru drenajul lichidului din cavitatea pleurală. În stadii avansate, tratamentul poate deveni prea solicitant pentru pisică.

Cât trăiește o pisică cu HCM?

În formele ușoare sau asimptomatice, pisicile pot trăi mulți ani. Dacă apar simptome, speranța de viață medie este de 4 ani. În cazul complicațiilor:

• HCM + tromboembolism → 2–6 luni,

• HCM + insuficiență cardiacă congestivă → 3 luni–2 ani.

HCM nediagnosticată poate duce la moarte subită.

Rase de pisici predispuse la HCM

HCM poate apărea la orice pisică, dar riscul este mai mare la:

• maine coon,

• ragdoll,

• sphynx,

• british shorthair (britanică cu păr scurt),

• persană,

• bengaleză.

Este recomandat să întrebi crescătorii despre testarea părinților înainte de achiziționarea unui pui, dar nu există garanții.

Concluzie: Cardiomiopatia este cea mai frecventă boală de inimă la pisici. Deși incurabilă, cu tratament și îngrijire atentă, pisica poate trăi o viață lungă și decentă. Afecțiunea este imprevizibilă și poate fi letală. Rasele pure au risc crescut, dar nici metișii nu sunt feriți. Dieta corectă, mișcarea, controalele regulate și afecțiunea stăpânului sunt cheia pentru o viață cât mai bună.

Dominika Tarnacka

Fotografii: Canva.com