Coș
0 Produs(e)
0
Coșul este gol
Categorii
Ultimele articole de pe blog:
Hrana prietenului tău patruped îi oferă o doză de energie, dar trebuie să susțină și funcționarea corectă a corpului și a tuturor sistemelor sale. O dietă balansată trebuie să aibă la bază porții optime de proteină, carbohidrați, vitamine și alte micro și macro elemente.
Putem oferi câinilor aceeași mâncare pe care o consumăm noi?
O dietă echilibrată stă la baza nutriției oricărui organism, dar câinii nu pot mânca din mâncarea pregătită pentru oameni. Stăpânul trebuie să urmeze principiile unei diete balansate și, dacă nu are experiența necesară pentru a prepara singur mâncarea, trebuie să cumpere patrupedului mâncare de înaltă calitate. Stomacul câinelui nu este adaptat să digere condimentele și adaosurile folosite în prepararea mâncării pentru oameni. Nu este absolut deloc o idee bună să oferi câinelui din mâncarea pe care ai gătit-o pentru tine, deoarece îi poate face rău. Este recomandat să consulți un specialist atunci când vrei să alcătuiești meniul ideal pentru blănosul tău drag.
Cum preparăm acasă mâncarea pentru câini?
Atunci când prepari acasă mâncarea pentru câini, este important să ții minte că ingredientul principal trebuie să fie mereu carnea. Aceasta îi va oferi proteină, fără de care corpul nu poate funcționa normal. Poți adăuga, de preferat, carne de pasăre (pui, curcan sau rață) sau de vită în amestec. Multor câini le place și carnea de iepure, miel sau pește. Totuși, unele specii de pești precum crapul sau dorada trebuie evitate, din cauza conținutului de tiamină. Ia aminte faptul că este foarte riscant să gătești carnea cu tot cu oase: oasele gătite se pot sparge în așchii ascuțite și prezintă un mare pericol de înec! Este recomandat să servim carnea crudă (conform dietei BARF). Pentru a balansa dieta, putem alterna bucățile de carne pe care le alegem: dacă folosim acum pieptul, data viitoare putem folosi pulpa, pentru varietate.
Carbohidrații sunt la fel de importanți ca proteinele, deoarece sunt o sursă de energie. Stomacul câinelui poate tolera următoarele feluri de carbohidrați: orezul (alb sau brun), cartofii și unele tipuri de cereale. De exemplu, fulgii de ovăz sunt o alegere interesantă. Bineînțeles, câinii au gusturi diferite, exact ca oamenii: unora le plac anumite arome, altora nu, dar se pot obișnui în timp cu gustul adaosului de carbohidrați.
Al treilea element din dieta câinelui sunt legumele, care conțin fibre și minerale. Din moment ce nu au prea multe calorii, nu vor cauza creșterea în greutate. Câinii pot mânca morcovi, pătrunjel, dovlecei, broccoli sau chiar și spanac. Există foarte multe legume care sunt atât pe placul câinilor, cât și potrivite pentru consumul canin.
Grăsimile, cum ar fi uleiul (ex. ulei de in, ulei de somon), sunt un supliment ideal, atât sănătos cât și delicios. Uleiurile susțin digestia, conțin vitamine și mențin sănătatea și frumusețea pielii și stratului de blană.
Din dietă nu trebuie să lipsească oul, care conține macro și micro elemente necesare, vitaminele A și E și biotină. De asemenea, oul este o proteină ușor de asimilat. Produsele lactate sunt o sursă de calciu, vitamine și minerale pentru câini. Iaurtul natural sau kefirul conțin bacterii care au un efect pozitiv asupra sistemului digestiv. Aceste produse pot fi oferite alături de porția de mâncare o singură dată pe săptămână.
Fructele nu sunt de obicei parte din dieta câinilor, dar se pot adăuga bucăți de măr, banane, afine sau pere pentru diversificare. Trebuie să știm că fructele conțin foarte mult zahăr și trebuie servite cu moderație ex. o dată pe săptămână.
Ce câte ori pe zi trebuie să îmi hrănesc câinele?
Câinii adulți trebuie să mănânce de maximum 3 ori pe zi, iar porțiile trebuie să fie similare ca și cantitate. Pentru a determina cât ar trebui să cântărească o porție ar fi de preferat să consulți un specialist, pentru a calcula gramajul în funcție de nivelul de activitate al câinelui și de caracteristicile specifice rasei. Între mese (ex. în timpul antrenamentelor, dresajului), sunt recomandate gustările cu un conținut mare de carne. Este necesar să introducem gustările cu arome puternice gradual în dietă, pentru a nu afecta sistemul digestiv.
Deși câinii iubesc oasele, ele pot fi un pericol. Bucățile ascuțite care se rup de pe os pot cauza zgârieturi pe cerul gurii sau chiar și perforarea membranei delicate a esofagului sau stomacului. Pentru a-i satisface nevoia de ronțăit, poți alege copitele ca alternativă la clasicele oase.
Câinii se pot lupta cu probleme de sănătate sau cu creșterea în greutate. FIecare dietă trebuie creată individual, personalizat, pentru a satisface nevoile specifice ale fiecărui patruped în parte. Consultă veterinarul pentru sfaturi legate de dietă! Unii câini pot avea nevoie de un tip special de mâncare sau de suplimente care să susțină sănătatea organismului.
Textele de pe acest blog nu sunt sfaturi medicale și nu înlocuiesc vizita la veterinar.